CNCD a amendat grădinița unde copil cu spectru autist a fost mutat în altă sală la inspecție

CNCD a amendat grădinița unde copil cu spectru autist a fost mutat în altă sală la inspecție
Publicat: 10/06/2019, 22:39

„Decizia unei educatoare de a muta un copil cu dizabilități la o altă grupă pe perioada inspecției reprezintă discriminare conform art. 2 și art. din 15 G. 137/2000, republicată. Educatoarea a fost sancționată cu avertisment contravențional, iar grădiniței i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1.000 lei. Se recomandă educatoarei ca pe viitor să evite astfel de acțiuni”, se arată în decizia Colegiului director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, potrivit unui comunicat de presă.

Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi a celor prezenți (7).

O fetiță cu tulburări de spectru autist care frecventează Grădinița nr. 42 din Capitală a fost închisă, în luna februarie 2019, într-o clasă goală în timp ce în instiuție se afla o inspecție.

Situația s-a aflat după ce mătușa unei fetițe a postat pe pagina ei de Facebook întreaga situație, explicând faptul că educatoarea i-a recomandat să țină copilul acasă. De asemenea, a fost postată și conversația dintre educatoare și mama copilului. Cadrul didactic îi spune părintelui că vor mai fi 2-3 copii, în cazul în care vor fi prezenți, și vor sta cu o altă educatoare. Întrebată de ce, profesoara a spus că „avem inspecție”.

„Tamara are 5 ani, este inteligentă, știe alfabetul, spune poezii, pictează, vorbește engleză, are fantezie. Nu este un copil problemă, nu este agresivă. Deci educatoarea nu trebuie să depună vreun efort în plus”, a postat pe Facebook mătușa fetiței.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
O nouă obligație UE în România. Românii nu vor mai găsi în magazine din iulie
Mașini Fiat, confiscate de autorități din cauza unui abțibild
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Nikola Tesla a iubit o porumbiță. „Dintre toate lucrurile, cel mai mult îmi plăceau cărțile”
×